Cât timp ar mai putea dura criza globală de cipuri?
Criza globală de cipuri va dura până la jumătatea anului 2022, cel puţin. Producătorii rămân prinşi între revenirea pieţei auto şi boomul înregistrat pe laptopuri, televizoare sau console de jocuri.
Criza globală a cipurilor se va menţine pentru încă un an, cel puţin, continuând să afecteze industria auto la nivel global şi să ameninţe producătorii de dispozitive din piaţa de tehnologie, a avertizat Flex, al treilea cel mai mare producător de electronice din lume, citat de FT, scrie Ziarul Financiar.
Piaţa de cipuri este copleşită de o creştere a cererii, la intersecţia dintre revenirea rapidă a vânzărilor de vehicule, cu boomul alimentat de pandemie în ceea ce priveşte cererea de laptopuri, televizoare sau console de jocuri.
Gigantul cu sediul în Singapore are peste 100 de facilităţi de producţie în 30 de ţări şi realizează produse pentru companii precum Ford, Dyson, Ocado sau HP. Prin urmare, Flex este unul dintre marii cumpărători de cipuri.
Lynn Torrel, chief procurement and supply chain officer, a explicat că producătorii de cipuri pe care se bazează compania nu văd ca finalul crizei să vină prea curând în această piaţă.
„Unii se aşteaptă ca penuria să continue în 2023”
„Cu o cerere atât de puternică, aşteptările sunt ca această criză să se termine în a doua parte a anului 2022, în funcţie de produs. Unii se aşteaptă ca penuria să continue în 2023”, a declarat ea.
Previziunile Flex vin după şase luni dureroase, în care penuria de cipuri a forţat marii producători auto să îşi reducă producţia şi să disponibilizeze temporar o parte din angajaţi.
Această situaţie i-a împins pe unii producători să adopte o politică diferită în relaţia cu furnizorii de cipuri, precum plata în avans. Mai mult, companii precum Tesla s-au gândit chiar să cumpere direct o fabrică de cipuri.
Totodată, producătorii de electronice din Asia au avertizat recent că actuala criză de cipuri a început să se extindă către televizoare, smartphone-uri şi electrocasnice. Situaţia este deteriorată accelerat şi din cauza grupurilor chineze care şi-au făcut stocuri semnificative, potrivit Mediafax.
Problemele lanţurilor de aprovizionare au fost agravate
Problemele lanţurilor de aprovizionare au fost agravate de evenimente precum blocarea Canalului Suez din luna martie, vremea extremă din Texas sau incendiul care a avut loc la o mare fabrică de chipuri din Japonia.
Ravathi Advaithi, CEO al Flex, a declarat că perturbările aduse de pandemie i-a determinat pe clienţii multinaţionale să se uite mult mai atent la restructurarea lanţurilor de aprovizionare, decât a reuşit vreodată războiul comercial dintre SUA şi China.
„Cele mai multe companii nu vor lua o decizie de a regionaliza lanţurile de aprovizionare doar din cauza tarifelor comerciale. (…) Ele ştiu că acest lucru ar putea fi pe termen scurt, însă atunci când intervine şi pandemia şi creşterea costurilor de transport, acestea ar putea genera un trend de regionalizare”, a explicat ea.
Gigantul Flex a înregistrat venituri de 24,2 miliarde de dolari anul trecut, şi a fost nevoit să întrerupă producţia pentru mai multe produse electronice din portofoliu.