Modificare pe Facebook și inovaţie pe Instagram în legătură cu Like-urile
Utilizatorii de Facebook şi Instagram vor putea fi discreţi în privinţa utilizării Like-urilor, simbolul putând fi ascuns, în curând, pentru toate mesajele din fluxul de informaţii. O parte dintre utilizatori consideră acest lucru o opţiune benefică, în timp ce alţii au fost deranjaţi.
Facebook lansează o opţiune la nivel global care permite utilizatorilor să ascundă contorul de aprecieri pentru mesaje, iar schimbarea va fi în scurt timp disponibilă şi pe Instagram, după mai mulţi ani de teste axate pe diminuarea presiunii psihologice resimţite de utilizatorii reţelelor, informează Reuters.
Abonaţii Instagram vor avea posibilitatea de a ascunde contorul de like-uri pentru toate mesajele din fluxul de informaţii, precum şi pentru propriile mesaje.
Ambele opţiuni vor fi disponibile pe Facebook „în următoarele săptămâni”, a precizat Instagram pe blog.
Adam Mosseri, şeful Instagram, a spus că scopul este de a le oferi oamenilor control asupra propriilor experienţe pe platforma de socializare. Acesta a adăugat că testele realizate pe platformă privind contorul de aprecieri nu au arătat schimbări aparte în bunăstarea psihologică a utilizatorilor, însă a polarizat opiniile referitoare la implementarea opţiunii.
Cum pot fi folosite like-urile
„Like-urile”, simbolizate prin inimioare pe Instagram şi printr-un deget mare ridicat pe Facebook, pot fi folosite pentru a măsura popularitatea mesajelor atât personale, în cazul utilizatorilor individuali, cât şi profesionale, în cazul creatorilor de conţinut şi a paginilor de business.
Instagram a oferit recent, ca parte dintr-un test, unui număr mic de utilizatori globali opţiunea de a comuta între afişarea contorului de aprecieri şi ascunderea acestuia, potrivit Mediafax. Reacţiile au fost diferite, variind de la mulţumire la dezamăgire.
Instagram s-a confruntat recent cu un val de critici după ce şi-a anunţat intenţia de a construi o versiune a aplicaţiei dedicată copiilor sub 13 ani, iar drept urmare procurori generali din 44 de state americane au solicitat Facebook renunţarea la acest plan.
Potrivit setării implicite, contorul de like-uri va fi activat. Mosseri a spus că Instagram va analiza posibilitatea de a ascunde în mod implicit contorul de like-uri pentru utilizatorii sub 18 ani.