Facebook a decis reluarea furnizării știrilor în Australia, au anunțat oficiali ai guvernului australian, care au precizat că legea care a generat situația va fi amendată, relatează BBC.
Gigantul rețelelor de socializare a blocat furnizarea știrilor către australieni săptămâna trecută, ca răspuns la un proiect de lege care obliga marile companii din tehnologie să plătească editorilor pentru conținut.
Legea impunea Facebook şi Google să încheie acorduri comerciale cu agenţiile de ştiri. Facebook a declarat că legea „înţelege în mod fundamental greşit” relaţia dintre compania tech şi publisheri.
Autorităţile australiene au elaborat legea pentru a „echilibra condiţiile de joc” între giganţii tehnologici şi companiile de mass-media. Din fiecare 100 de dolari australieni cheltuiţi în publicitate digitală în mass-media australiană în zilele noastre, 81 ajung la Google şi Facebook, au precizat iniţiatorii proiectului.
Spre deosebire de Facebook, Google a semnat acorduri de plată cu trei mari companii mass-media australiene.