Cea mai des căutată formulă pe Google în anul 2020
„De ce nu pot să dorm”, „de ce este important să mă spăl pe mâini” și „coronavirus” sunt primele trei căutări care s-au remarcat în acest an pe Google, potrivit unei radiografii făcută de Agenția five elements digital.
„În 2020 s-au remarcat câteva tendințe care au dominat interesele oamenilor, la nivel global, și ale românilor, la nivel local. Creșterea comerțului online s-a văzut și în creșterea interesului pentru servicii de livrare sau de comandă online. Conform cercetării five elements digital, anul acesta a fost dominat de subiectul crizei medicale, dar acest eveniment a generat și interese secundare, cum ar fi căutări pentru locuri de muncă, explicații despre șomajul tehnic, dar și despre vaccinul anti-COVID-19”, transmite five elements digital.
La nivel global, potrivit sursei citate, sunt 23 de căutări care s-au remarcat în motorul de căutare Google în acest an
- De ce nu pot să dorm
- De ce e important să mă spăl pe mâini
- Covid / Coronavirus
- De ce e Marte roșie
- De ce e Luna roz
- Parasite – filmul
- NBA anulat
- Tuns acasă / jocuri acasă / Carantină / ZOOM
- De ce sunt obosit
- De ce se închid școlile
- Hârtie igienică
- Kobe Bryant
- Incendii Australia / De ce e cerul portocaliu
- George Floyd / De ce protestează oamenii / Black Lives Matter / Jacob Blake / Breonna Taylor
- Explozia din Beirut
- Incendii California
- Vaccin
- De ce e empatia importantă
- Ruth Bader Ginsburg
- De ce e democrația importantă
- Chadwick Boseman
- Naomi Osaka câștigă US Open
- De ce visează oamenii
Multe căutări și pe tutoriale și „cum să”
În contextul carantinei din primavară și al restricțiilor, au explodat căutările despre rețete, diverse tutoriale și ‘cum să…?’ (cum să tund, de exemplu) și alte activități ce pot fi întreprinse în casă. În ceea ce privește concediile, a fost un an atipic. Conform datelor obținute de five elements digital prin platforma Google Trends, se observă o explozie pe acest termen în a doua jumătate a lunii martie, ca urmare a primelor măsuri din starea de urgență. Totuși, se remarcă o scădere dramatică pe acest subiect, comparativ cu ultimii patru ani. În a doua jumătate a anului poate fi remarcat un interes în creștere pentru destinații exotice, cum ar fi Maldive, Zanzibar, dar nu lipsesc Egipt și Dubai”, anunță five elements digital.
Comunicatul de presă relevă că interesul pentru școala online a atins un nivel record, iar sintagma își începe ascensiunea în căutări la 1 martie și rămâne sus tot anul, cu o scădere din cauze evidente pe timp de vară.
„Independent de toate căutările contextuale, în 2020 sunt consemnate câteva tendințe care e de așteptat să se mențină cel puțin în următorul an. Aici e vorba de școala online, platforme de videoconferințe sau de colaborare și work from home, diverse rețete ușor de făcut acasă, dar și detalii despre comerțul online și din zona comerțului online”, se mai arată în comunicat.