Facebook a fost de acord să plătească taxe restante în valoare de 106 milioane de euro în Franța.
În 2012, autoritățile franceze a descins la sediul din Paris al companiei, iar apoi a urmat o investigație care a vizat taxele plătite în perioada 2009 – 2018.
Acum, compania, care operează cea mai mare rețea de socializare online din lume, a ajuns la o înțelegere cu autoritățile și va plăti taxe restante, a declarat un purtător de cuvânt pentru TechCrunch.
Potrivit anchetei, Facebook a reușit să plătească taxe mai mici după ce a direcționat venituri printr-o rețea de subsidiare din alte țări de pe continent. Deși legală, procedura este considerată „gri”, cel puțin în Franța. Pentru a fi în legalitate, compania trebuie să demonstreze că nu a avut în Franța oameni de vânzări care au vândut produse și servicii unor clienți din țara respectivă.
După ce a schimbat modul în care face afaceri în Franța, veniturile Facebook au crescut spectaculos în Hexagon, de la 56 de milioane de euro, în 2017, la 389 milioane de euro, în 2018.
Alți giganți au fost obligați de asemenea să plătească taxe restante în Franța. De exemplu, Google a plătit o amendă de 549 milioane de dolari și taxe în valoare de 510 milioane de dolari în 2019.
Citește și: Studiu: Facebook este o amenințare pentru sănătatea publică
Totodată, Apple, cea mai valoroasă companie din lume, a trebuit să achite taxe restante în valoare de 572 milioane de dolari.
Cum a fost poluat Oceanul Pacific de către un subcontractor al Facebook
Facebook unifică mesageria internă cu mesajele directe din Instagram
Șefului Facebook a devenit al treilea cel mai bogat om al lumii. Reacția lui despre bogăție
Giganţii Amazon, Apple, Facebook şi Google, audiaţi în SUA. Ce acuzații li se aduc