În prezent, Xiaomi a reușit să producă un singur model de cip pentru telefoanele sale.
În industria smartphone-urilor, producătorii care își produc singuri procesoarele sunt un lucru destul de rar, în general fiind folosite produsele oferite de către companii specializate, în special Qualcomm. La acest capitol, Xiaomi se distinge de competiție și anunță faptul că nu a renunțat la planurile legate de producerea propriilor sale cipuri.
Xiaomi are deja experiență în această direcție, în 2017 lansând telefonul Mi 5C, echipat cu un procesor Surge S1, producție proprie. De atunci, producătorul chinez a avut dificultăți legate de producerea unui nou cip propriu, dar, prin fondatorul și CEO-ul Lei Jun anunță că nu a renunțat, notează Abacus.
În ultimii ani, Huawei se află în centrul unui scandal în Statele Unite, fiind acuzat că ar reprezenta un risc asupra siguranței naționale, find trecut pe „lista neagră”, Entity List. Înscrierea pe această listă împiedică companiile americane să desfășoare relații comerciale cu Huawei fără permisiunea guvernului federal.
Richard Yu, unul dintre directorii Huawei, a anunțat faptul că compania sa nu va mai primi din 15 septembrie cipuri de la companiile americane sau care folosesc tehnologie americană, conform reglementărilor legale ale SUA.
Experții din domeniu explică faptul că Huawei și-a asigurat o variantă de rezervă pentru cipurile Kirin pe care le folosește în prezent, dar Xiaomi pare a nu fi rezolvat încă această problemă.
Recent, statul chinez a oferit o serie de facilități fiscale către companiile lucrează în domeniul producerii elementelor semiconductoare, printre care și cipurile. Din nefericire pentru producătorii chinezi, oferta locală pare a fi, momentan, inferioară celei de care se bucură giganții tehnologici neafectați de sancțiunile americane.
Căștile wireless încorporate în smartphone, noul brevet al Xiaomi
Cum are de gând Xiaomi să se bată cu giganții auto Tesla și Audi
Xiaomi va lansa primul televizor smart OLED însă va costa mai mult decât te-ai fi așteptat
De ce va fi Xiaomi prima compania care vă stăpâni secretele vitezei 6G