Trei actualizări majore de Android pentru modelele Galaxy S și Galaxy Note
Unul dintre detaliile prezentării Unpacked de săptămâna aceasta pe care nu mulți l-au sesizat este o nouă promisiune din partea Samsung către clienții săi.
Producătorul sud coreean spune că începând de acum, telefoanele sale de top, modelele din seriile S și Note, vor primi trei ani de actualizări de sistem. Cârcotașii ar putea spune că aceștia oferă deja asta sub forma de actualizări de securitate pentru trei ani, însă compania promite că în acea perioadă, utilizatorii vor primi inclusiv actualizările de sistem de la Google, cu funcții noi.
Samsung va actualiza toate modelele high-end începând de la S10 și Note10 timp de trei ani
Samsung, la fel ca mulți alți producători de dispozitive Android de pe piață, promiteau până de curând doar două actualizări de sistem importante și trei ani de actualizări de securitate. Totuși, alte companii au început de ceva vreme să ofere trei, patru sau chiar cinci ani de actualizări pe anumite modele, așa că Samsung încearcă să concureze în acest spațiu promițând trei ani de actualizări.
Cea mai bună veste legată de acest anunț este însă faptul că această promisiune este valabilă și retroactiv, pentru clienții care au deja un dispozitiv Samsung. Începând cu seria Galaxy S10, toate telefoanele de top ale companiei sunt acoperite de noua inițiativă de actualizare software.
Astfel, Utilizatorii de Galaxy S10 și Note10, care au cumpărat telefoanele anul trecut cu Android 9 preinstalat, au primit deja actualizarea la Android 10. În următorii doi ani, aceștia vor primi pe aceleași dispozitive și Android 11, dar și Android 12, ceva ce nu era garantat atunci când au achiziționat dispozitivele.
Citește continuarea pe Go4it!
Cum arată noile telefoane Galaxy Note20 și Galaxy Note20 Ultra cu conexiune 5G
Va exista o versiune Lite pentru Galaxy Note20?