Unele telefoane nu vor avea toate funcțiile Android 11
Google a lansat de curând primul beta pentru Android 11, care dezvăluie multe dintre funcțiile pe care noul sistem de operare le va oferi. Acestea nu sunt toate într-o stare de funcționare optimă, însă telefoanele din viitor care vor veni cu Android 11 preinstalat ar putea să nici nu beneficieze de toate aceste funcții. Conform „Compatibility Definition Document”, publicat recent de Google, producătorii vor putea alege să nu folosească aceste noutăți.
Google nu mai obligă producătorii să includă anumite funcții noi din Android 11
Trei dintre cele mai importante funcții din Android 11 ar putea fi complet opționale. Astfel, necesitatea unui update la Android 11 pentru dispozitivele care oricum nu vor adopta aceste funcții devine foarte mică. Google oferă pentru fiecare versiune a sistemului de operare câte o listă cu funcții obligatorii pe care partenerii trebuie să le folosească și una cu funcțiile opționale.
Se pare că noua interfață disponibilă la apăsarea lungă a butonului Power este una dintre cele opționale. Odată cu Android 11, Google va pune în acest meniu acces la cardurile bancare pentru plăți, cât și control rapid pentru dispozitivele Smart Home. Producătorii care dezvoltă telefoane cu Android vor putea alege să nu folosească această interfață, fiind disponibilă în continuare versiunea veche.
De asemenea, separarea conversațiilor în meniul de notificări într-o secțiune dedicată este acum doar „recomandată”. Google ar prefera ca producătorii să adopte această funcție, făcând accesarea mesajelor mai rapidă din meniul de notificări. Totuși, această capabilitate nu va fi obligatorie.
Citește continuarea pe Go4it!
Google amână lansarea Android 11 Beta. Anunțul făcut de dezvoltatori
Android 11 ridică limita de 4GB pentru filmări
Google limitează instalarea aplicaţiilor de Android din afara Play Store
Telefoanele cu Android se devalorizează de două ori mai repede decât iPhone-urile