Fotografia care face telefoanele Android să cedeze. De ce nu trebuie, sub nicio formă, să o folosești ca fundal
Zeci de proprietari de telefoane cu sistem Android s-au plans pe rețelele de socializare că o fotografie le face telefoanele să cedeze complet. Fotografia include un lac, un apus și un orizont înverzit.
Diferite mărci par să fie afectate dacă această fotografie este folosită ca fundal de ecran, precum Samsung și Google Pixel. Fotografia face ca ecranul să se întrerupă constant, iar în unele cazuri este necesară revenirea la setările din fabrică.
Un mesaj publicat pe Twitter despre această problemă a adunat mii de aprecieri și redistribuiri, iar mulți utilizatori au comentat că și ei s-au lovit de aceeași eroare din cauza fotografiei.
Fotografia care face telefoanele Android să cedeze
Bogdan Petrovan, jurnalist de tehnologie de la Android Authority, a declarat că fotografia nu a afectat telefonul său Huawei 20 Pro, însă dispozitivul Google Pixel 2 a cedat total.
„După ce am setat fotografia ca imagine de fundal, telefonul s-a închis imediat. A încercat să repornească, însă ecranul se închidea constant”, a explicat acesta.
Restartarea telefonului în „safe mode” (prin apăsarea continuă a butonului de volum în timpul repornirii) „nu a rezolvat problema”, a mai adăugat Petrovan.
Se pare că fotografia afectează unele, însă nu toate dispozitivele care au ultima versiune a sistemului de operare Android, anume Android 10.
Lansarea Android 11 trebuie să aibă loc săptămâna aceasta, însă a fost amânată. Samsung urmează să lanseze un update de sistem pe 11 iunie.
De ce nu trebuie, sub nicio formă, să o folosești ca fundal
Încă nu a fost comunicat un motiv oficial pentru eroare, însă Ken Munro și Dave Lodge, de la firma de securitate Pen Test Partners, au analizat problema pentru BBC.
„Pe măsură ce fotografiile digitale și-au îmbunătățit calitatea, telefoanele trebuie să verifice spațiul de culoare dintr-o anumită imagine pentru a-și da seama cum să o afișeze cum trebuie”, au spus Munro și Lodge.
„Acesta este modul prin care un telefon înțelege cum să afișeze nuanța corectă de verde, spre exemplu. Este posibil ca o fotografie să fie creată special cu mai multă informație de culoare, iar unele dispozitive pur și simplu nu pot face față. Telefonul cedează pentru că nu știe cum să gestioneze cum trebuie fotografia, iar dezvoltatorii de software probabil nu s-au gândit că așa ceva s-ar putea întâmpla”, au explicat cei doi experți.
Vă mai recomandăm să citiți și:
Google amână lansarea Android 11 Beta. Anunțul făcut de dezvoltatori
Alternativa gratuită la Photoshop pe Android
Google, acuzat că nu respectă setările de confidențialitate ale utlizatorilor
Google limitează instalarea aplicaţiilor de Android din afara Play Store