Hyundai va fabrica maşini electrice echipate cu acumulatori Samsung
Concret, Samsung propune furnizarea de baterii EV şi alte componente pentru sistemele de divertisment conectate la internet ce ar urma să intre în echiparea autoturismelor Hyundai cu propulsie electrică.
Vicepreşedintele Samsung Electronics, Lee Jae-yong, s-a întâlnit cu Chung Eui-sun, vicepreşedinte executiv al Hyundai Motor Group, la fabrica de baterii Samsung SDI din Cheonan, Seul. În cadrul întâlnirii au fost prezenţi şi manageri superiori ai celor două companii. Potrivit informaţiilor obţinute din surse apropiate celor două companii, discuţiile au vizat tehnologii de ultimă generaţie pentru acumulatori şi stadiile dezvoltării acestora.
Un purtător de cuvânt al Samsung ar fi declarat că noua generaţie de acumulatori cu tehnologie solid-state dezvoltaţi de companie sunt „stabili şi durabili”, sud-coreenii negociind o colaborare extinsă cu Hyundai pentru furnizarea acestui produs. Hyundai foloseşte în prezent acumulatori livraţi de LG Chem şi SK Innovation în maşinile sale electrice.