Home » Lumea digitală » Huawei a găsit o alternativă pentru Windows 10, pe care o va folosi pe PC-urile proprii

Huawei a găsit o alternativă pentru Windows 10, pe care o va folosi pe PC-urile proprii

Huawei a găsit o alternativă pentru Windows 10, pe care o va folosi pe PC-urile proprii
Publicat: 12.05.2020
HarmonyOS 2.0 va lua locul Windows 10 pe computerele produse de către Huawei.

Sancţiunile pe care Statele Unite ale Americii le-au impus asupra Huawei anul trecut au dus la încetarea colaborării dintre această companie şi o serie de giganţi tehnologici americani, vorbim aici în particular de  Microsoft. Conform unor zvonuri de pe reţeaua de socializare Weibo, Huawei va folosi un sistem de operare propriu pentru computerele pe care le produce: HarmonyOS 2.0, notează Giz China.

Rapoartele şi scurgerile de informaţii arată că HarmonyOS 2.0 ar trebui să fie o soluţie software care să poată fi folosită pe mai multe platforme. Astfel, există posibilitatea ca acest sistem de operare să poată fi adaptat pentru computerele personale, smartwatch-uri sau chiar maşini. De asemenea, există zvonuri care sugerează că Huawei a stabilit deja o serie de aprovizionare pentru distribuirea acestui sistem de operare.

Colaborarea cu Google

Sancţiunile impuse de către Statele Unite afectează şi colaborarea dintre Huawei şi Google, totuşi, după cum putem vedea, compania chinezească continuă să lanseze noi modele de smartphone care folosesc Android. Totuşi, aceste telefoane nu folosesc serviciile Google, iar Huawei lucrează la dezvoltarea unui magazin de aplicaţii propriu.

După cum recunoaşte chiar Ren Zhengfei, CEO-ul Huawei, piaţa smartphone-urilor este deja bine conturată, fiind acaparată de către dispozitivele cu iOS sau Android. „Vânzările de dispozitive pe sistemele de operare Android şi Apple din lume sunt uriaşe, iar Huawei e în urmă. Consumatorilor le este greu să accepte alte sisteme de operare. Astfel, sistemul de operare Huawei va avea nevoie de mult timp pentru a depăşi Android şi Apple, dar nu mai mult de 300 de ani”.

Citeşte şi:

Telefoanele Huawei care vor primi actualizarea la EMUI 10.1

Huawei continuă asaltul la liderul Samsung şi în 2020, cu telefoane tot mai performante

Gigantul Huawei dă în judecată Guvernul SUA

Huawei a lansat telefoanele din seria P40

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase