Următorul Apple Watch ar putea detecta din timp simptome ascunse ale COVID-19
Apple Watch este deja cel mai bine vândut ceas din lume, fie că vorbim despre cele inteligente sau despre întreaga categorie la nivel mondial, însă modelul Apple Watch Series 6 care se va lansa la toamnă ar putea sparge noi recorduri. Motivul este faptul că va fi echipat cu un nou senzor, un oximetru, care poate calcula nivelul de oxigen din sânge, instrument care poate salva vieţile utilizatorilor în anumite situaţii, întrucât va putea depista anumite simptome de COVID-19 chiar înainte ca acestea să se manifeste.
Desigur, există şi alte dispozitive pentru măsurarea nivelului de oxigen din sânge şi chiar şi alte ceasuri inteligente care oferă deja asta. Totuşi, faptul că un accesoriu pe care te-ai obişnuit deja să îl foloseşti (şi pe care îl ai cu tine permanent) poate să măsoare acest indice şi faptul că este vorba despre un produs atât de popular, va duce cu siguranţă la vânzări foarte mari ale acestui dispozitiv. Având în vedere însă problemele care au apărut în cadrul procesului de fabricaţie la nivel mondial, este foarte posibil ca Apple să nici nu poată ţine pasul cu cererea.