IT-iştii români vin în ajutor cu aplicaţii în vremuri de criză
Clujenii care lucrează în domeniul IT şi vor să-şi ajute comunitatea, în vremuri de criză au la îndemână soluţii ale unor companii locale.
Companiile oferă primăriilor, gratuit, aplicaţii care pot gestiona problemele oamenilor în timp scurt şi fără să intre în contact direct cu alţii. Calendis este una din ele.
Practic, dacă săptămâna viitoare unui cetăţean îi expiră abonamentul de parcare şi nu va mai putea lăsa maşina în faţa blocului, nu trebuie să stea la cozi infernale, mai ales că este important să fie evitat contactul social. Acesta poate accesa aplicaţia, îşi alege un interval de timp în care să poată merge la ghişeu şi să rezolve problema în cel mai scurt timp fără vreun risc.
Iar aplicaţia va permite şi primăriilor să vadă programările pentru plata taxelor, spre exemplu.
„Fiecare poate să meargă să îşi facă treaba şi să interacţioneze cât mai puţin cu ceilalţi care aşteaptă acolo”, a povestit Petroniu Mârza, soft developer, potrivit Mediafax.
„Punem la dispoziţia acestor instituţii cu titlul gratuit pe perioada crizei aplicaţia tocmai ca în aceste instituţii de care avem nevoie atât de mult să reducem aglomeraţia”, a spus, la rândul său, Gabi Creţu, CEO la o firmă IT din Cluj.
Aplicatia CityHealth a fost gândită tocmai pentru ca întrebările şi cererile referitoare la coronavirus să fie desluşite online. Ele ajung direct într-un panou de bord al primăriei.
„Avem un exemplu acum Alba Iulia unde aveam toate solicitările cetăţenilor vis-a-vis de probleme Aici de exemplu o să activăm coronavirus şi se vor putea raporta probleme pe coronavirus”, a mai spus Creţu.
Iar oamenii primesc răspunsuri de la autorităţi sau chiar pot fi ajutaţi concret. De exemplu, cei care au nevoie de asistenţă socială sau de ajutor cu aprovizionarea.