Phillips reduce funcţiile Hue Bridge v1
Philips reaminteşte utilizatorilor despre deconectarea de la sistemele online pentru Bridge v1, prima generaţie de dispozitive care pot controla becurile inteligente Philips Hue. Astfel, utilizatorii care încă folosesc acest sistem nu vor mai putea să îşi controleze becurile de la distanţă, o funcţie utilă care poate fi folosită inclusiv împotriva hoţilor atunci când eşti plecat de acasă. Alte funcţii locale vor rămâne însă funcţionale.
Acest model Philips Hue Bridge a fost lansat în 2012, alături de linia de becuri inteligente, iar acum acesta ajunge la sfârşitul „vieţii”, adică încetarea suportului tehnic şi software. Astfel, Philips va deconecta dispozitivul de la internet, cu sau fără acordul utilizatorilor. Controlul de la distanţă sau monitorizarea de la distanţă sunt funcţii de bază ale oricăror dispozitive „smart home”, deci clienţii rămân cu un dispozitiv doar parţial funcţional.
Bridge v1 va putea în continuare să fie controlat prin aplicaţiile de mobil şi prin HomeKit de la Apple sau Google Home de la Google, însă doar dacă telefonul sau tableta prin care dai comenzile este pe reţeaua locală pe care se află şi becurile Philips Hue.