Huawei şi Xiaomi pregătesc un atac frontal la Google. Ce au de gând să facă giganţii din China în curând
Cele patru companii sunt în curs de a forma Global Developer Service Alliance (GDSA), o platformă care îşi propune să faciliteze dezvoltatorilor de jocuri, muzică, filme şi alte aplicaţii să îşi comercializeze aplicaţiile pe pieţele internaţionale, potrivit Reuters.
Potrivit unor surse apropiate, GDSA era prevăzută a se lansa în martie, însă nu este clar dacă termenul va rămâne acesta, având în vedere epidemia de coronavirus.
Un site prototip spune că platforma va acoperi iniţial nouă regiuni, inclusiv India, Indonezia şi Rusia.
Oppo şi Vivo sunt deţinute de producătorul chinez BBK Electronics.
Un purtător de cuvânt al Xiaomi a afirmat că alianţa nu are rolul de a fi o competiţie pentru Google şi a negat implicarea Huawei, în timp ce Oppo şi Vivo nu au făcut nicio menţiune la Huawei în declaraţiile lor. Huawei nu a făcut publică nicio poziţie în această chestiune.
Google, ale cărui servicii sunt interzise în China, a câştigat aproximativ 8,8 miliarde de dolari din magazinul Play în 2019, a declarat Katie Williams, analistă la Sensor Tower. De asemenea, Google vinde conţinut precum filme, cărţi şi aplicaţii în magazinul Play şi colectează un comision de 30%.
Putere de negociere mai mare în faţa Google
„Prin formarea acestei alianţe, fiecare companie va căuta să-şi mărească avantajul în faţa celorlalţi în diferite regiuni, Xiaomi în India, Vivo şi Oppo în Africa de Sud – Est şi Huawei în Europa. În al doilea rând, este începutul construcţiei unei puteri de negociere mai mare împotriva Google”, a afirmat analistul Nicole Peng.
Împreună, cele patru companii au constituit peste 40% din livrările globale de telefoane în trimestrul IV al anului 2019, potrivit IDC. În timp ce Oppo, Vivo şi Xiaomi au acces complet la serviciile Google pe pieţele internaţionale, Huawei a pierdut accesul anul trecut, după ce Statele Unite au interzis furnizorilor americani să vândă bunuri şi servicii către companie, invocând securitatea naţională.
Furnizorii chinezi încearcă să câştige teren în zona de software şi servicii pe măsură ce vânzările hardware au încetinit, după cum a spus analistul Will Wong din cadrul IDC.
De asemenea, Huawei dezvoltă propriul sistem de operare, Harmony, ca alternativă la Android de la Google.
Will Wong afirmă că prin crearea unei platforme simple pentru dezvoltatori pentru a-şi mări vizibilitatea în mai multe magazine de aplicaţii, Huawei, Oppo, Vivo şi Xiaomi vor atrage mai mulţi dezvoltatori şi astfel mai multe aplicaţii
Cu toate acestea, gestionarea alianţei poate fi o provocare. „Executarea este dificilă, întrucât este greu de spus care companie atrage mai multă greutate şi investeşte mai mult în ea. Nu am văzut că modelul de alianţă a funcţionat bine în trecut”, a conchis Nicole Peng.