Samsung Galaxy Z Flip se dovedeşte a fi un telefon foarte înalt
Samsung Galaxy Z Flip trebuia probabil să fie surpriza celor de la Samsung în cadrul prezentării seriei Galaxy S20, însă acest dispozitiv pare să fi ajuns în mâinile mai multor „leakeri” decât modelele principale. Astăzi avem şi primul clip video în care apare noul telefon pliabil cu clapetă de la Samsung, putând vedea pentru prima dată ecranul în toată splendoarea lui, dar şi dimensiunile acestuia în raport cu mâna unui utilizator. Se pare că vom avea de a face cu un telefon extrem de înalt.
Ben Geskin, un „leaker” celebru de pe Twitter, care a prezentat nu doar dispozitive Samsung înainte de lansare, ci şi iPhone-uri şi modele ale altor branduri, pare să fi pus mâna pe un prototip de Galaxy Z Flip. Telefonul apare într-un clip video postat de acesta în culoarea „Mirror Purple”, un nume potrivit pentru un telefon mov care pare să fie foarte reflectiv.
Carcasa exterioară este realizată din sticlă, deci cel mai probabil, acest model va fi un magnet pentru amprente, în timp ce la interior putem vedea un ecran foarte înalt cu perforare centrală în partea de sus, unde este amplasată camera foto frontală.