Opera ar putea fi exclus din Play Store

21 01. 2020, 15:00

Google a exclus recent din Play Store numeroase aplicaţii specializate în facilitarea acordării de credite personale ”înşelătoare sau dăunătoare“, noile reguli introduse de Google spre finalul anului trecut interzicând toate aplicaţiile pentru împrumuturi care prevăd rade de dobândă anuală mai mare de 36% şi termene pentru rambursarea integrală mai mici de 61 zile. Potrivit Google, noile reguli au rolul de a proteja utilizatorii de Android împotriva exploatatorilor financiari.

Potrivit unui raport publicat de Hindenburg Research, Opera promovează patru aplicaţii de Android destinate Indiei, Keniei şi Nigeria (CashBean, OKash, OPay şi OPesa) care par a fi într-o poziţie de încălcare flagrantă a policticlor Google Play Store, care interzic în mod explicit împrumuturile prădătoare şi folosirea unor descrieri înşelătoare. Aplicaţiile ar pretinde să ofere o rată de dobândă maximă anuală de 33% sau mai puţin, care în realitate ajunge la 438% în cazul OPesa. Totodată, în timp ce condiţiile de împrumut anunţate public între 91 şi 365 de zile par rezonabile, durata reală între 15 şi 29 de zile este cu mult sub limita minimă de 61 impusă de Google.

Citeşte continuarea pe Go4it!