Primul Iphone făcut de Apple costă mai mult decât o Dacia Logan nouă. Iată câţi bani cere acest user de pe eBay
Odată cu lansarea primului iPhone, Apple şi-a asigurat o bază tot mai mare de fani care îşi doresc şi achiziţionează noile modele lansate anual, dovadă fiind cozile şi listele de aşteptare lungi pe care se înscriu aceştia. Totuşi la 13 ani de la lansarea iPhone 1 de către Steve Jobs, un dispozitiv care a transformat radical piaţa telefoanelor mobile şi chiar evoluţia tehnologiei în general, în rândul unor fani a apărut nostalgia sau cel puţin aşa speră un vânzător de pe eBay care scoate la vânzare un iPhone 1 cu un preţ de 9.999 dolari şi în cazul în care această cifră pare abstractă, vă invit să faceţi comparaţia cu o Dacia Logan, al cărei preţ de pornire este de 7.500 de euro.
Anunţul de pe eBay susţine că telefonul care este scos la licitaţie se află într-o stare perfectă de conservare şi asta deoarece, susţine vânzătorul, telefonul încă se află în ambalajul intact în care a fost comercializat în anul 2007.
Acelaşi anunţ de pe site-ul de licitaţii oferă o idee legată de specificaţiile acestei „relicve” a seriei iPhone. Astfel, acest telefon vine în culoare standard negru; operează pe sistemul de operare Mac OS X, cunoscut în prezent ca iOS; are un procesor cu un singur nucleu şi aparent este codat în reţeaua unui operator american, dar în funcţie de nevoile cumpărătorului ar putea să fie portat în altă reţea. Capacitatea de stocare a acestui telefon este de doar 8GB, foarte puţin în comparaţie cu ultimele lansări şi cu ce se zvoneşte că ar lansa în viitorul apropiat Apple.
Ecranul acestui telefon, o inovaţie pentru tehnologie telefoanelor mobile din acea perioadă, măsoară 3,5 inch, alături de care se află o cameră frontală utilă pentru selfie-uri.
Trebuie precizat că până la ora scrierii acestui articol respectivul iPhine de colecţie nu şi-a găsit un cumpărător care să ofere cei 9.999 de dolari ceruţi.
Citeşte şi:
Cât costă un iPhone vândut de o companie rusească?
Când se lansează noul Iphone 12 şi când apare în România
Apple va lansa patru iPhone-uri în 2020. Sunt aşteptate vânzări crescute faţă de modelele din 2019
Husa de protecţie oficială pentru iPhone 11 promite creşterea cu până la 50% a autonomiei bateriei