De asemenea, va elimina conţintul trucat creat de mass-media, dacă acesta va fi rezultatul unor tehnologii precum inteligenţa artificială (AI), care „fuzionează, înlocuieşte sau suprapune conţinutul unui videoclip, făcându-l să pară autentic”, a transmis compania cu sediul în California, într-un mesaj publicat pe blog.
„Această politică nu se aplică pentru conţinutul parodial sau satiric ori la videoclipuri care au fost editate doar pentru a omite sau modifica ordinea cuvintelor”, a spus Facebook, potrivit sursei citate.
Compania a mai spus că nu va elimina videoclipul extrem de editat care a încercat să o facă pe Şefa Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA, Nancy Pelosi, să pară incoerentă în discursul ei, împiedicându-se în mod repetat de propriile cuvinte.
„Videoclipul modificat al vorbitoarei Pelosi nu corespunde standardelor acestei politici şi nu va fi eliminat. Doar videoclipurile generate de inteligenţa artificială în care sunt înfăţişaţi oameni care spun lucruri fictive vor fi înlăturate”, a scris Facebook, potrivit Mediafax.
Facebook a fost criticat de politicienii din întreaga lume cu privire la politicile sale de conţinut. Democraţii au criticat, de asemenea, compania pentru că aceasta a refuzat să verifice reclamele politice, în timp ce republicanii au acuzat-o că discriminează opiniile conservatoare, acuzaţie pe care gigantul social media a negat-o.