Facebook strânge în permanenţă date despre utilizatori, indiferent că aceştia au activată geolocalizarea
„Chiar dacă respectiva persoană nu are activată funcţia pentru localizare, Facebook poate determina parţial locul unde se află aceasta graţie informaţiilor pe care le oferă prin intermediul activităţilor sale şi conexiunilor la diferitele noastre servicii”, a declarat compania într-o scrisoare adresată unor senatori americani pe 12 decembrie şi făcută publică marţi pe reţeaua de micro-blogging Twitter.
Senatorii democrat Chris Coons şi republican Josh Hawley au scris companiei americane, în urmă cu aproape o lună, pentru a afla modul în care se face colectarea acestor informaţii, potrivit Mediafax.
„Suntem îngrijoraţi din cauza faptului că Facebook nu le poate oferi utilizatorilor nivelul de control (privind datele personale, n.r.) sugerat de parametri”, au scris aceştia.
„Facebook recunoaşte”, a scris Josh Hawley, marţi, pe Twitter. ” Chiar dacă dezactivaţi funcţia «locaţie», ei continuă să urmărească locul unde vă aflaţi pentru a câştiga bani (trimiţând reclame)”, a continuat acesta. „Nu aveţi control asupra informaţiilor personale (…) Din acest motiv trebuie să ia măsuri Congresul”, a mai scris acesta.
În SUA, doar California a adoptat o lege pentru protejarea vieţii private şi a datelor personale ale consumatorilor. Mulţi membri ai Congresului cer adoptarea unei legi în acest sens la nivel federal.
În răspunsul oferit senatorilor, Facebook aminteşte că informaţiile legate de localizare permit mai ales utilizatorilor să indice unde se află şi să facă anumite căutări în zona respectivă. Informaţiile „ne ajută să avem conţinuturi mai potrivite şi să îmbunătăţim reclamele”, au transmis cei de la Facebook.
Atunci când utilizatorii dezactivează funcţia de localizare, platforma dispune în continuare de aceleaşi indicii. Însă se bazează mai ales pe adresele IP, caz în care, precizează cei de la Facebook, totul se opreşte la nivel de oraş sau cod poştal, fără a merge mai departe, cu excepţia motivelor de securitate.
Grupul californian colectează informaţiile personale de la cele peste 2,2 miliarde de utilizatori cotidieni de pe cel puţin una dintre platformele sale – Instagram, Messenger, WhatsApp, Facebook. Informaţiile stau la baza modelului său economic, respectiv exploatarea comercială a conturilor clienţilor prin distribuirea de publicitate.