În ce loc din casă este recomandat să fie ţinute dispozitivele inteligente

17 12. 2019, 17:00

Hannah Fry, matematician şi expert în algoritmi, spune că asistentul digital trebuie să fie tratat precum orice alt musafir şi ţinut în afara zonelor private, precum dormitorul sau toaleta, şi că nu ar trebui ca gadget-urilor să le fie permis să invadeze intimitatea.

Profesorul asociat la Colegiul Universitar din Londra a explicat: „Cred că există anumite spaţii în casa ta, cum ar fi dormitorul şi baia, care ar trebui să rămână complet private”, potrivit Mediafax.

După ce Fry a cerut companiilor de tehnologie să îi furnizeze datele pe care le-au colectat de la ea, aceasta a spus că a găsit şi înregistrări ale conversaţiilor purtate în interiorul casei sale:

„Această tehnologie este activată de un cuvânt declanşator, dar continuă să înregistreze pentru o perioadă scurtă. Oamenii acceptă acest lucru, dar cu toţii ar trebui să petrecem mai mult timp gândindu-ne la ce riscuri ne supunem”, a mai explicat Fry.

Ea a adăugat că persoanele „experimentate” din industria tehnologică nu vor aduce nici măcar un smartphone în dormitorul lor, iar cumpărătorii ar trebui să fie foarte atenţi la orice tehnologie care include microfoane conectate la internet.

La începutul acestui an, Amazon a recunoscut că angajaţii săi ascultă conversaţiile clienţilor cu Alexa, afirmând că înregistrările sunt folosite pentru a ajuta la îmbunătăţirea înţelegerii vorbirii umane de către dispozitivele pe care le construieşte.