ZenFone 6, ”inspiraţie” pentru P Smart Z 2020

15 12. 2019, 14:00

Brevetul înregistrat de Huawei descrie două smartphone-uri cu cameră rotativă, una dintre ele fiind extrem de similară cu cea de pe ZenFone 6. Modelul candidat pentru acest tip de design este smartphone-ul de buget Huawei P Smart Z 2020, întrucât modelul din 2019 a fost folosit drept „cobai” pentru o altă metodă de a elimina decupajul pentru camera frontală.

În timp ce P Smart Z 2019 folosea o cameră retractabilă, similară cu cea de pe Vivo NEX şi OnePlus 7 Pro, noul design propune un mecanism rotativ. Camera foto va rămâne pe spatele dispozitivului în utilizare normală şi va fi ridicată deasupra marginii telefonului atunci când este necesară pentru autoportrete, sau probabil pentru deblocare prin recunoaştere facială.

Unul dintre design-urile propuse amplasează camera pe partea din stânga din spatele telefonului, însă doar unul dintre cei trei senzori vizibili ar face „acrobaţii” pentru a putea oferi funcţia de selfie, ceilalţi doi rămânand pe partea din spate. Cel de-al doilea design, care oferă posibilitatea de a roti camera cu ambii senzori, arată exact ca cea de pe ZenFone 6.

Citeşte continuarea pe Go4it!