În Australia, şoferii care folosesc telefoanele la volan ar putea fi amendaţi direct de camerele de vedere
Reţeaua de camere a fost pornită pe 1 decembrie în New South Wales, după o perioadă de probe care a durat şase luni. În acest timp, guvernul susţine că a prins 100.000 de şoferi care foloseau telefonul în timp ce conduceau, potrivit Mediafax.
O tehnologie similară a fost testată în Anglia şi Arabia Saudită. NSW este, însă, primul stat din lume care a implementat oficial şi la scară largă sistemul.
Prezenţa camerelor nu este semnalizată prin indicatoare sau în alt mod. „Trebuie să folosim, din păcate, elementul surprinză pentru a-i face pe oameni să creadă că pot fi prinşi oricând”, a declarat Andrew Constance, ministrul Transporturilor. „Vreau ca acest comportament să se schimbe şi vreau ca acest lucru să se întâmple imediat”, a adăugat el.
Sistemul fotografiază toate maşinile care trec prin zona lui, iar apoi inteligenţa artificială selectează imaginile în care şoferii par să folosească telefoane mobile. Fotografiile sunt apoi analizate de un angajat, înainte ca amenzile să fie trimise.
În primele trei luni, şoferii vor primi doar avertismente, urmând ca după aceea să plătească amenzi şi să primească penalizări.