Twitter ameninţă că va şterge conturile. Cine sunt utilizatorii vizaţi

28 11. 2019, 14:00

Compania transmite că cei care nu s-au mai conectat pe contul de Twitter în ultimele şase luni nu trebuie să fie surprinşi dacă acesta va fi eliminat.

Schimbarea nu îi va afecta pe cei care au o prezenţă constantă pe platforma de micro-blogging.

„Lucrăm la eliminarea conturilor inactive pentru a asigura informaţii cât mai credibile”, a comunicat Twitter pentru CNN.

Nu este clar când vor începe efectiv modificările, dar acestea vor afecta un număr însemnat de utilizatori. De asemenea, nu s-a precizat ce se va întâmpla cu paginile persoanelor care au încetat din viaţă.

Demersul Twitter vizează înlăturarea conturilor false, pentru a îmbunătăţi experienţa utilizatorilor devotaţi.