AphaStar, algoritmul care domină competiţiile de gaming şi care ridică întrebări legate de rolul celorlalţi algoritmi în conflictele militare
DeepMind, o echipă de cercetători în domeniul inteligenţei artificiale, a reuşit să programeze un algoritm care poate juca StarCraft II la nivel Grandmaster. Spre deosebire de alte programe de inteligenţă artificială, AphaStar a fost „antrenat” pornind de la aproximativ un milion de jocuri ale competitorilor umani de top.
Într-un articol din The Conversation, citat de către Techxplore, Toby Walsh ridică o serie de întrebări legate de rolul pe care inteligenţa artificială îl joacă şi ar trebui să îl joace în ceea ce priveşte modul în care se poartă conflictele armate. Dată fiind capacitatea Apha Star de a avea informaţii aproape perfecte legate despre modul în care se desfăşoară jocul, implicaţiile pentru războaie sunt terifiante.
Walsh explică faptul că o mulţime de personalităţi dintr-o diversitate de domenii, studierea inteligenţei artificiale, religie, câştigători ai premiului Nobel şi aşa mai departe, atrag atenţia că armele autonome, „roboţii ucigaşi”, vor fi în curând trimişi în luptă. În cazul acestor roboţi, problema este reprezentată de faptul că aceştia nu sunt răspunzători de acţiunile lor, acţionând aşa cum le dictează programarea, fiind lipsiţi de empatie sau compasiune.
Realitatea este că inteligenţa artificială este deja folosită în conflictele militare. Walsh povesteşte faptul că un general american i-a explicat faptul că algoritmii au fost folosiţi în Războiul din Golf, pentru a realiza predicţii despre modul în care trupele vor fi desfăşurate. Acelaşi general a adăugat că, într-o perioadă scurtă, investiţia în acest algoritm a fost „amortizată” prin evitarea distrugerilor de echipamente militare.
Diferite armate ale lumii au testat în cadrul exerciţiilor militare cedarea comandei unui algoritm, urmând ca acesta să decidă modul în care trupele trebuie să fie în cadrul unor operaţiuni. Momentan, legislaţia internaţională stipulează faptul că responsabilitatea poate cădea doar în seama unor fiinţe umane, ceea ceindică că, în cadrul conflictelor, algoritmii nu se vor afla la comanda armatelor.
Citeşte şi: