Samsung Display investeşte masiv într-o nouă generaţie de ecrane
Atât Samsung cât şi celălalt producător sud-coreean LG Display Co. se confruntă cu o concurenţă crescută din partea rivalilor chinezi, precum BOE Technology Group Co., care în ultimii ani şi-au extins capacităţile pentru producţia de ecrane LCD.
Cheltuielile de 11 miliarde de dolari pentru următorii cinci ani vor fi concentrate pe transformarea uneia dintre liniile sale LCD sud-coreene, într-o facilitate pentru fabricarea în masă a unor ecrane mai avansate, „cuantice”, a spus Samsung Display într-un comunicat, potrivit sursei citate.
Samsung a anunţat că şi-a suspendat linia de producţie LCD luna trecută.
Pentru a contracara scăderea marjelor de profit şi pierderea clienţilor, Samsung a decis să dezvolte o nouă generaţie de display-uri de tip QD-OLED (panouri cu diode emiţătoare de lumină organică). Această tehnologie promite o gamă de culori mai largă, o mai bună eficienţă energetică şi o calitate mai bună a imaginii.
La un eveniment la care a participat şi preşedintele sud-coreean Moon Jae-in, vice-preşedintele grupului Samsung Electronics Co, Jay Y. Lee a subliniat că această investiţie este destinată reorganizării industriei de display-uri pentru a permite atât Samsung cât şi Coreei de Sud să îşi menţină poziţia lider mondial.