Home » Lumea digitală » Cozi mai mici decât de obicei la iPhone 11, în China

Cozi mai mici decât de obicei la iPhone 11, în China

Cozi mai mici decât de obicei la iPhone 11, în China
Publicat: 21.09.2019
Ultimul smatphone lansat de Apple, iPhone 11, a fost aşteptat, vineri, în China, de cozi reduse de cumpărători, comparativ cu sutele de oameni ce participau la lansările anterioare, transmite Reuters, citat de agenţia de presă Mediafax.

Performanţa de vânzare a ultimei game a gigantului tehnologic din SUA este urmărită îndeaproape pe cea mai mare piaţă de smartphone-uri din lume, unde Apple a pierdut teren în faţa concurenţilor cu telefoane mai ieftine şi mai dotate.

Cozile de la magazinele Apple din Shanghai şi Beijing au fost în contrast puternic cu anii precedenţi, când sute de oameni obişnuiau să aştepte ore în şir în faţa magazinelor pentru a fi primii care primesc cele mai noi oferte ale companei.

Începând cu săptămâna trecută, agitaţia din China pentru umpărarea noului iPhone 11 s-a mutat însă în mediul online, cu un preţ cuprins între 699 şi 1,099 dolari. Site-ul chinez de comerţ electronic JD.com a declarat că, în prima zi, pre-vânzările pentru seria iPhone 11 au crescut, anul acesta, cu 480% faţă de vânzările Phone XR de anul trecut.

În China, lansarea noului iPhone 11 a venit la o zi după ce producătorul chinez de smartphone-uri Huawei a lansat noua linie de telefoane Mate 30, cu care concurează în mod direct, dar care nu pot folosi aplicaţiile sistemului de operare Android al Google.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase