Softul de recunoaştere facială dezvoltat de Amazon poate detecta o serie de emoţii
Programele de recunoaştere facială tind să devină un instrument pe care din ce în ce mai multe forţe de menţinere a ordinii şi agenţii guvernamentale şi-l doresc în posesia lor. O astfel de cerere este întâmpinată de o ofertă pe măsură, o multitudine de companii implicându-se în dezvoltarea acestei tehnologii.
Amazon Web Service, o subsidiară a gigantului Amazon, implicată în dezvoltarea de software, a anunţat că programul de recunoaştere facială la care lucrează: Rekognition are parte de o serie de progrese importante. Astfel, într-o postare pe blog, oficialii companiei au explicat faptul că Rekognition este capabil să detecteze opt emoţii distincte: fericire, tristeţe, furie, surpiză, dezgust, calm, confuzie şi frică, notează Futurism.
AWS mai susţine că programul lor de recunoaştere facială este capabil să aproximeze sexul unei persoane şi vârsta acestora. O astfel de capacitate permiţând folosirea acestei tehnologii pe toate grupele de vârstă, alte programe având probleme legate de identificarea unor persoane de anumite vârste sau rase.
Criticii subliniază faptul că acest anunţ vine într-un moment extrem de prost pentru companie, din cauza criticilor legate de cooperarea cu autorităţile americane care gestionează imigranţii care ajung la graniţa de sud a SUA.
La scurt timp după anunţul făcut de Amazon Web Service, grupul American Civil Liberties Union of Northern California a ţinut o conferinţă de presă în care a oferit publicului informaţii cu privire la o serie de teste la care Rekognition a fost supus şi la care a eşuat. Mai exact, acest porgram de recunoaştere facială a identificat în mod eronat 1 din 5 membrii ai legislaturii statului California cu imaginile unor susupecţi sau condamnaţi din bazele de date ale autorităţilor.
Membrii acestui grup au subliniat faptul că folosirea unor programe precum Rekognition se poate solda cu consecinţe nefate asupra unor persoane identificate în mod greşit ca fiind vinovate.
Citeşte şi: