Aceste taste au înregistrat multe plângeri din partea utilizatorilor, fiind uşor de stricat şi greu de reparat, în anumite cazuri fiind necesară înlocuirea mai multor componente. Pentru a calma clienţii, Apple a oferit un program de reparaţii gratuite pentru toate modelele de computere echipate cu aceste butoane, însă cel mai probabil costurile de reparaţii sunt mai mari decât implementarea unui nou sistem.
Conform Ming Chi-Kuo, celebrul analist specializat în produsele Apple, compania deja a dezvoltat noi tastaturi pentru laptop-urile MacBook, pe care le va integra pentru prima dată într-un nou MacBook Air care va fi lansat în această toamnă. Având în vedere că modelul din prezent de MacBook Air a primit un nou design anul trecut şi că Apple nu schimbă design-ul decât odată la câţiva ani, cel mai probabil, modelul nou va fi identic din punct de vedere estetic.