Home » Lumea digitală » China instalează malware pentru spionaj pe telefoanele turiştilor

China instalează malware pentru spionaj pe telefoanele turiştilor

China instalează malware pentru spionaj pe telefoanele turiştilor
Publicat: 14.07.2019
Conform mai multor publicaţii printre care New York Times şi Vice, statul chinez instalează malware pe telefoanele turiştilor care intră în ţară prin anumite puncte de frontieră.

Aplicaţiile instalate pe telefoane verifică foarte multe date personale de pe dispozitive şi oferă guvernului acces la toate acestea. Se pare că scopul acestor verificări riguroase este împiedicarea islamismului radicalizat din anumite zone ale Chinei şi consolidarea Partidului Comunist.

Cei care trec graniţa trebuie să îşi predea telefoanele la control, moment în care pe acestea este instalată o aplicaţie numită BXAQ sau Fengcai, în funcţie de locul prin care graniţa cu Kyrgyzstan este trecută. În meniul telefonului ar putea apărea aplicaţia CellHunter sau MobileHunter, care pare să fie uşor de dezinstalat. 

Iată ce verifică aplicaţia şi la ce date oferă acces autorităţilor chineze:

  • Acces la contul de portofel de pe mobil şi informaţiile stocate în acesta (carduri de credit, bilete de avion)
  • Informaţii despre reţeaua telecom, istoricul de autentificări prin intermediul acesteia
  • Istoricul convorbirilor prin aplicaţia Renren în format text
  • Datele de login pentru Alibaba şi istoricul de pe serviciu
  • Numărul de telefon
  • Istoricul locaţiei de pe serviciul Sogou Maps
  • Cache-ul de conţinut din Android
  • Datele de login pentru Weibo şi cache-ul de conţinut
  • Informaţii despre telefon: model, producător, versiune de Android, ID-ul Wi-Fi şi Bluetooth, MAC, IMEI, IMSI

Pe lângă toate acestea, aplicaţia scanează telefonul pentru a găsi fişiere considerate sensibile sau interzise. 

Citeşte continuarea pe Go4it!

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase