Când se lansează Galaxy Note10, următorul telefon de top de la Samsung
Acesta va avea loc din nou în New York, în cadrul Barclay’s Center din Brooklyn, pe data de 7 august 2019. În cadrul evenimentului este aşteptat noul Galaxy Note10, alături de un model mai mare, Galaxy Note10+, cât şi versiuni echipate cu antene şi modem-uri 5G, o premieră pentru gama de phablet-uri de la Samsung.
Anunţul a fost făcut de Samsung pe site-ul său oficial, unde a publicat şi un scurt GIF care serveşte drept „teaser” pentru eveniment. Aici putem vedea un S-Pen, faimosul stylus care a definit seria Note încă de la început, care „desenează” o cameră foto. Aceasta seamănă foarte mult cu ceea ce am văzut în leak-urile de până acum, fiind o reprezentare grafică a camerei integrată în ecranele perforate ale seriei Galaxy Note10. Spre diferenţă de Galaxy S10 şi modelele derivate din acesta, orificiul pentru cameră este poziţionat pe centru în cazul Note10.
La nivel de specificaţii hardware, seria Note10 nu se va îndepărta foarte mult de generaţia S10. Zvonurile spun că vom avea de a face cu ecrane Dynamic AMOLED cu rezoluţie QHD+ curbate la margini de dimensiuni 6,3, respectiv 6,7”, cu chipset-uri Snapdragon 855 pentru SUA şi China şi Exynos 9825 pentru Europa şi restul lumii (acest model este îmbunătăţit faţă de 9820 de pe S10, fiind construit pe un nou proces de fabricaţie, mai eficient), opţiuni de 8 sau 12 GB memorie RAM, cât şi sisteme camere triple pe partea din spate (12 + 12 + 16 MP).