Samsung amână lansarea Galaxy Fold
Iată poziţia oficială a companiei:
„De curând am prezentat o nouă categorie de dispozitive mobile: smartphone-uri care folosesc noi tehnologii şi materiale pentru a realiza un display destul de flexibil pentru a putea fi pliat. Suntem încurajaţi de entuziasmul din jurul lui Galaxy Fold.
În timp ce mulţi review-eri au împărtăşit cu noi potenţialul pe care l-au văzut, alţii ne-au arătat că dispozitivul are nevoie de îmbunătăţiri pentru a asigura cea mai bună experienţă de utilizare posibilă.
Pentru a putea evalua feedback-ul şi pentru a rula mai multe teste interne, am decis să amânăm lansarea lui Galaxy Fold. Plănuim să anunţăm o nouă dată de lansare în următoarele săptămâni.
Primele investigaţii referitoare la problemele display-ului au arătat că există posibilitatea ca acestea să fie asociate cu impactul în partea de sus şi de jos în zona balamelei, unde care acesta este expus. A existat de asemenea o instanţă unde alte substanţe găsite în interiorul dispozitivului au afectat performanţa display-ului.
Vom lua măsuri noi pentru a îmbunătăţi protecţia ecranului. Vom îmbunătăţi modul de îndrumare pentru utilizatorii noi, cu metode clare în care să protejeze şi să folosească display-ul, inclusiv cu informaţii despre stratul protector, pentru a ne asigura că utilizatorii vor primi o experienţă de utilizare cât mai bună de la Galaxy Fold.
Punem preţ pe încrederea pe care clienţii noştrii ne-o conferă, ei fiind întotdeauna prioritatea noastră. Compania Samsung este hotărâtă să lucreze în strânsă legătură cu ei şi cu partenerii noştri pentru a împinge industria înainte. Dorim să le mulţumim pentru răbdare şi pentru înţelegere.”
Citeşte şi Samsung Galaxy S10E sau iPhone XR?
Nu mai puţin de patru dispozitive Galaxy Fold care se află în mânile celor care vor lansa primele review-uri s-au stricat după mai puţin de două zile de utilizare. În două dintre cazuri, vina a fost a utilizatorilor (însă nu în totalitate), iar în două cazuri, ecranele pur şi simplu s-au stricat. Multiplicate la scara unei lansări globale, problemele ar putea scufunda planurile Samsung pentru dezvoltarea brandului Galaxy Fold.