Grupul de cercetare finanţat de Elon Musk, OpenAI, întârzie publicarea unor cercetări din cauza temerilor asupra ştirilor false
Decizia marchează un demers rar întâlnit de a încetini cercetarea în sisteme de inteligenţă artificială. În ciuda multor beneficii, multe astfel de studii pot avea un revers al medaliei, putând fi adaptate pentru scopuri maliţioase, scrie Financial Times.
Cercetarea celor de la OpenAI implică un sistem care generează un text. Atunci când primeşte o propoziţie, foloseşte metode statistice pentru a încerca să ghicească ce cuvinte vor urma, astfel că următoarele propoziţii vor suna coerent.
„Dacă începi o teorie a conspiraţiei conform căreia nu am ajuns pe Lună, va continua în aceeaşi notă. Este un fel de cameleon”, a precizat Alec Radford, unul dintre cercetătorii de la OpenAI.
„Acestea sunt rezultate surprinzătoare şi credem că vor fi implicaţii sociale importante în urma cercetărilor”, a precizat Miles Brundage, expert în cadrul grupului.
Organizaţia a spus că va publica studiul asupra noului sistem de limbaj numit GPT2, dar va păstra codul pe care l-au dezvoltat, alături de 3 dintre cele 4 modele dezvoltate.
Dar Sam Bowman, un cercetător de lingvistică la New York University a avertizat că publicarea lucrării va face destul de uşor pentru alţii să reproducă cercetarea celor de la OpenAI. „O singură persoană care lucrează singură cu suficiente resurse tehnologice poate reproduce aceste rezultate într-o lună sau două. Această decizie doar întârzie publicarea modelelor precum acesta”, a precizat expertul.
Totuşi, Brundage a adăugat: „nu credem că toată responsbilitatea este a cercetătorului. Este şi o problemă a guvernelor. Facem tot ce putem cu informaţia pe care o avem. Nu spunem că prin nepublicare vom preveni modele precum acesta să apară”.
Modelul pe care este bazat sistemul a fost realizat prin analizarea unui volum mare de texte online. Deşi ideea din spatele sistemului nu este nouă – Google a publicat ceva similar într-un sistem numit Bert – OpenAI a construit un model mai mare.
Bowman a adăugat că prin operarea la o scară mai largă, OpenAI a putut „face lucruri care sunt mai sofisticate decât orice am văzut până acum. Textele pe care a putut să le genereze sunt uimitoare”.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Inteligenţa artificială a putut reconstitui întregul tabel periodic al elementelor
Inteligenţa artificială poate identifica bolile genetice doar prin analizarea chipului pacientului