Home » Lumea digitală » Primul smartphone pliabil din lume a fost prezentat, dar nu a făcut mare impresie – VIDEO

Primul smartphone pliabil din lume a fost prezentat, dar nu a făcut mare impresie – VIDEO

Publicat: 11.01.2019
Royole FlexPai pare exemplul perfect de produs făcut în grabă şi lansat doar pentru a putea spune în faţa tuturor că „noi am fost primii!”, fără să impresioneze.

Există totuşi un motiv pentru graba celor de la Royole. Compania chineză, fondată în urmă cu cinci ani, este specializată pe dezvoltarea de ecrane flexibile pentru generaţiile viitoare de telefoane pliabile. Succesul şi supravieţuirea companiei ar putea depinde de promptitudinea cu care aceasta se afirmă ca furnizor credibil de ecrane pliabile pentru dispozitive mobile. Intrarea pe scenă a companiilor mari ar putea arunca o umbră asupra firmei Royole, reducând vizibilitatea de care are nevoie pentru a atrage clienţi valoroşi.

De asemenea, scopul principal, acela de a arăta un produs funcţional, a fost atins. Deşi designul este rudimentar, gândit de o companie cu resurse limitate de investit în dezvoltarea unui smartphone, FlexPai arată la ce ne putem aştepta din partea producătorilor de telefoane în ceea ce priveşte acest tip de dispozitive cu ecran pliabil.

În esenţă, este o tabletă Android cu ecran de 7.8” care se îndoaie de la jumătate. Royole FlexPai vine într-o carcasă din plastic care face cute în zona de îndoire şi nu revine complet la forma iniţială, perfect. Ecranul rămâne ondulat şi pare să fie lipsit de stabilitate atunci când este complet extins. Oficialii nu au spus nimic despre durabilitatea în timp a carcasei proiectată în grabă.

Citeşte continuarea pe go4it.

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Vârsta la care creierul începe să îmbătrânească mai repede

(P) Sezonul cald se apropie – Când trebuie să înlocuim anvelopele de iarnă cu cele de vară?

Test de cultură generală. Câți genunchi are un păianjen?

„Podcast cu Prioritate” #71 by ProMotor: Dialog cu Alin Ionescu (Mașinistul) despre Salonul Retromobile Paris 2025

NASA urmărește cu atenție „o adâncitură uriașă” în câmpul magnetic al Pământului

OpenAI a avut cea mai mare sesiune de strângere de capital organizată vreodată pentru un start-up

Erupție de magmă vulcanică în apropiere de capitala Islandei

Gestul unui pasager deasupra Oceanului Indian a întors un avion din drum

SOS – 3 puncte, 3 linii, 3 puncte. În urmă cu 153 de ani a murit inventatorul codului Morse

Ce temperaturi aduce luna aprilie în România? Estimările meteorologilor

Cele mai slabe vânzări pentru Tesla în Franța din 2021 încoace

A fost dezvoltat un test de sânge care detectează Alzheimer, dar și progresul bolii

Oamenii vor fi cu 40% mai săraci dacă Pământul se încălzește cu 4 grade Celsius

Descoperire „senzațională” într-unul dintre cele mai faimoase situri paleolitice din lume

Angus Young, cel mai mișto școlar al rock-ului. Co-fondatorul megatrupei AC/DC

O nouă specie necunoscută științei până acum ar putea trăi până la 3.000 de ani

Descoperire rară în SUA: Arheologii au scos la lumină un avanpost militar britanic din 1781

Adidas sinonim cu Adi Dassler, inventatorul pantofilor sport