HONOR View20, lansat oficial la CES. Detaliile noului smartphone
Noul View20 este bazat pe aceeaşi platformă întâlnită şi la Huawei Mate 20 Pro şi derivatele sale. Este vorba despre un chipset Kirin 980 echipat cu procesor neural dual, capabil să ruleze algoritmi AI mult mai repede decât alte modele de pe piaţă. Mai mult, acesta are tehnologia GPU Turbo 2.0 care accelerează performanţa în jocuri video şi un acumulator de 4.000 mAh, pentru o autonomie peste medie.
Dispozitivul are un ecran de 6,4” cu panou IPS perforat în colţul din stânga-sus cu rezoluţie Full HD+ (2.310 x 1.080 pixeli). Apare în configuraţii cu 6 GB RAM şi 128 GB stocare sau 8 GB RAM şi 128/256 GB stocare. De asemenea, acesta vine echipat cu sistemul de operare Android 9.0 Pie, cu interfaţa Magic UI 2.0. Ca multe alte smartphone-uri de top, are senzor de amprentă, acesta fiind aflat pe partea din spate şi dispune de funcţie fast charge la 22,5 W.
Camerele foto sunt de asemenea interesantel. HONOR View 20 oferă cu un senzor foto de 48 megapixeli (f/1.8), care are şi o cameră 3D Time-of-Flight (TOF), pentru poziţionare spaţială mai bună. Această trăsătură va ajuta în viitor la îmbunătăţirea aplicaţiilor de tip AR şi VR. Camera frontală de 25 megapixeli f/2.0 este integrată în ecran şi dispune de un adeziv special pentru a împiedica lumina display-ului să afecteze fotografiile realizate cu aceasta.