Facebook vine cu o metodă prin care poate anticipa locaţia utilizatorului
Descrisă într-un brevet acordat gigantului Facebook, această inovaţie presupune utilizarea datelor de localizare colectate pe o perioadă pentru a prezice unde te vei afla în diverse momente ale zilei şi care ar putea fi locaţia ta atunci când nu eşti online. Astfel, aplicaţia Facebook ar putea fi pre-încărcată cu conţinut relevant pentru utilizator, care să te ţină ocupat în perioada când nu ai acces direct la internet.
Potrivit reprezentantului Facebook, Anthony Harrison, brevetarea anumitor idei nu înseamnă neapărat că acestea vor fi puse în practică într-un timp scurt. Totuşi, interesul companiei pentru dezvoltarea unei astfel de tehnologii nu trebuie ignorată, putând avea beneficii tangibile în ce priveşte maximizarea eficienţei campaniilor de publicitate.
Un prim semn al direcţiei alese de Facebook a ieşit la iveală încă din 2017, odată cu apariţia unui brevet cu numele de “Offline Trajectories” care descria o metodă pentru prezicerea destinaţiilor viitoare pe baza locaţiilor vizitate anterior, inclusiv cele frecventate de către prietenii apropiaţi.