Home » Lumea digitală » Review Motorola One: raport calitate/preţ foarte bun

Review Motorola One: raport calitate/preţ foarte bun

Review Motorola One: raport calitate/preţ foarte bun
Publicat: 25.12.2018
Motorola a atras atenţia în ultimii ani cu două categorii de dispozitive: Moto G, care oferă un raport performanţă/preţ foarte bun şi o calitate înaltă a construcţie şi Moto Z, telefoane modulare foarte performante, care se diferenţiasă prin design şi funcţionalitate de concurenţă. Începând de anul acesta, compania ar putea avea o nouă categorie de dispozitive care să aducă acest brand în atenţia consumatorilor: Motorola One, primul telefon cu Android One al companiei, care ar putea chiar să canibalizeze puţin din alte categorii de dispozitive ale sale precum seria Moto E.

Construcţie, design şi ergonomie

Telefonul de faţă se numeşte Motorola One şi nu este integrat în gama Moto. Motivul pare să fie faptul că acesta rulează software-ul Google fără modificări, deci nu oferă experienţa „Moto” pe care utilizatorii s-au obişnuit să o primească. Chiar şi în materie de design şi construcţie, acesta pare să ignore liniile care au consacrat gamele de dispozitive Moto de până acum, preferând să folosească un design „inspirat” de succesul modelului iPhone X.

MESAJE DE CRĂCIUN 2018. O colecţie de urări, mesaje, felicitări şi sms-uri frumoase pentru un Crăciun Fericit

Motorola nu este singura companie care a ales această cale în 2018, deci este greu să ne supărăm pe faptul că avem la îndemână încă un telefon cu notch şi construcţie din sticlă pe ambele părţi. Ciudat este însă faptul că telefonul vine încă din fabrică cu o husă din silicon aplicată, ceva ce nu am mai văzut până acum. Unul dintre motive pare să fie economisirea spaţiului în cutie, însă altul pare să fie fragilitatea telefonului, carcasa de silicon putând absorbi şocurile mai bine la transport.

De ce spunem că este fragil? În primul rând pentru că are sticlă pe ambele părţi, însă în special datorită faptului că rama telefonului este realizată din plastic, ceva ce nu am mai văzut decât pe telefoane de buget. De altfel şi acesta poate fi considerat un telefon de buget, având în vedere că este la o reducere aproape permanentă de aproximativ 900 lei în magazine în perioada reducerilor de sfârşit de an.

Citeşte continuarea pe go4it.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase