Fără breton, dar cu gaură în ecran. Noua generaţie OLED de la Samsung
Primul dispozitiv echipat cu Infinity-O display ar putea fi un smartphone din seria Galaxy A şi nu modelul flagship Galaxy S10, cum se credea iniţial. Fiind vorba de un produs din gama accesibilă, Samsung ar putea opta pentru un panou LCD, mai ieftin de produs, scrie Go4it.
Spre deosebire de tăierea ecranului dinspre margine, decuparea la interior este mult mai pretenţioasă, deoarece presupune organizarea circuitelor folosite pentru controlarea pixelilor individuali astfel încât să ocolească cu totul zona atinsă de perforatorul laser, în caz contrar rezultând aşa numite „zone moarte” în care imaginea nu mai poate fi afişată.
Procedeul numit Hole in Active Area (HIAA) nu este foarte complicat, perforatorul laser fiind adăugat echipamentelor deja existente folosite la fabricarea de ecrane. Secretul constă în alinierea perfectă a echipamentului laser şi dozarea puterii astfel încât rezultatul dorit să fie obţinut fără a compromite substratul organic din jurul zonei perforate, cauzând decolorarea imaginii sau alte neplăceri.
Deocamdată, doar Samsung stăpâneşte suficient de bune aplicarea procedeului de perforare şi pentru ecrane OLED flexibile, compania rezervând această caracteristică pentru propriile modele flaghip. Pentru restul producătorilor asiatici, soluţia de moment pentru telefoane cu design Infinity-O ar putea fi obţinerea de ecrane OLED sau LCD de tip rigid, furnizate de producătorul chinez BOE Tehnology Group.