Pentru doar o zi, iPhone a fost brandul de smartphone-uri numărul 1 în China
iPhone-urile au fost pentru o zi pe primul loc în China, reuşind să depăşească Huawei, Xiaomi, Vivo, OPPO şi alte brand-uri locale, care domină de obicei topurile de vânzări şi cotă de piaţă din această regiune. În comparaţie, Samsung s-a plasat abia pe locul al optulea în cadrul reducerilor de Singles Day. Astfel, putem observa faptul că Apple ar putea avea o cotă de piaţă mult mai mare decât în prezent, cel puţin în China, dacă preţurile produselor sale ar fi mai apropiate de posibilităţile utilizatorilor, scrie go4it.
În total, reducerile de Singles Day au produs vânzări în valoare de 30,8 miliarde de dolari în China. Peste 237 de branduri au reuşit fiecare pe parcursul perioadei de reducere să depăşească vânzări de câte 100 de milioane de yuan (aproximativ 14,3 milioane de dolari), iar Apple este una dintre aceste companii.
Aceste vânzări reprezintă o veste foarte bună pentru Apple, în special acum, când numărul de unităţi vândute mai mic din ultimele trimestre au coborât compania de pe locul 2 mondial pe locul al treilea. O creştere în vânzări este aşteptată şi săptămânile următoare, cu ocazia Black Friday în ţările vestice, însă de multe ori reducerile la produse Apple sunt prea mici în comparaţie cu cele ale concurenţei.