Uber a anunţat introduce un abonament lunar care evită tariful dinamic
Noul abonament Uber se numeşte Ride Pass şi este disponibil momentan doar în cinci oraşe din Statele Unite ale Americii: Los Angeles, Austin, Orlando, Denver şi Miami. Acesta costă doar 15 dolari pe lună (25 în Los Angeles) şi promite utilizatorilor tarife fixe pentru toate cursele folosind maşini UberX ş UberPool, indiferent dacă este în vigoare un tarif dinamic crescut din cauza vremii, traficului intens sau cerinţei mari.
În luna respectivă, Uber nu impune alte limite pentru utilizatori, precum un număr de curse şi promite şi reduceri de cost de până la 15% pentru cursele obişnuite, aceste reduceri fiind calculate folosind informaţiile din bazele sale de date, bazate pe curse similare din trecut. Ba chiar aplicaţia va contoriza şi banii economisiţi de către utilizator pe parcursul utilizării abonamentului Ride Pass. Practic, orice sumă peste cea a costului abonamentului sunt într-adevăr bani economisiţi, pe care i-ai fi plătit în mod normal către Uber.
Abonamentul Ride Pass este recurent, deci odată activat, acesta se va reînnoi automat, însă utilizatorii au opţiunea de a opri abonamentul oricând doresc. Desigur, dacă ai fost taxat deja pe luna următoare, nu poţi cere banii înapoi.