Apple va introduce în toate modelele noi pe care le va lansa anul acesta opţiunea de debolcare a ecranului prin tehnologia de recunoaştere facială, pe care a aplicat-o în premieră odată cu lansarea modelului iPhone X în toamna anului trecut, potrivit Mashable.
Unul dintre principalii furnizori de componente ce stau la baza opţiunii de recunoaştere facială a telefoanelor Apple a văzut o creştere în numărul comenzilor înaintea lansării din toamnă a produselor, conform Loup Ventures. Aceste veşti întăresc zvonurile care spun că toate cele trei iPhone-uri ce vor fi lansate vor avea opţiunea recunoaşterii faciale.
Lumentum este firma ce fabrică tehnologia ce stă la baza recunoaşterii faciale. Firma americană a crescut în profituri cu peste 301 milioane de dolari la sfârşitul celui de-al doilea trimestru, mai mult decât predicţia tuturor specialiştilor. Creşterea în profituri a companiei se datorează numărului mare de comenzi a celor de la Apple pentru tehnologia de recunoaştere facială.
Conform tradiţiei anuale a Apple, firma americană este aşteptată să lanseze trei noi modele iPhone în această toamnă – un iPhone X îmbunătăţit, un mai mare iPhone X Plus şi un model mai accesibil, probabil să fie numit iPhone 9. În generaţia actuală, doar iPhone X beneficiază de recunoaştere facială.