CM 2018. Cum se ştie câţi kilometri a alergat un jucător sau câte pase reuşite a dat

21 06. 2018, 18:00

Cu ajutorul unor mici senzori purtabili, precum RedFIR dezvoltaţi de compania Fraunhofer IIS, aceste informaţii sunt foarte uşor de colectat, dar aceştia nu sunt, deocamdată, permişi la Campionatele Mondiale. Unul dintre motive este şi acela că foarte mulţi jucătorii refuză să poarte astfel de cipuri (nu mai grele de 15 grame), din diverse motive, relatează go4it.

FIFA a apelat din nou, pentru statistici la Campionatul Mondial din 2018, la serviciile companiei italiene deltatre. Aceasta a dezvoltat tehnologia „Matrics”, care se bazează pe camere video (plasate în jurul terenului), tehnologie de recunoaştere facială şi oameni pentru a colecta aceste informaţii. Sistemul urmăreşte coordonatele XYZ ale fiecărui obiect (cei 22 de jucători, mingea şi 3 arbitrii) şi foloseşte nu mai puţin de 350 de algoritmi.

Toate datele colectate de camere sunt trimise spre un panou de control, de unde sunt analizate şi validate de zeci de angajaţi ai deltatre aflaţi în centrul de comandă de pe stadion. Aceştia sunt ajutaţi de alţii de la cartierul general din Italia. 
 
Înainte de fiecare meci de la Campionatul Mondial de Fotbal 2018, tehnicienii introduc în sistem ce culori au tricourile celor două echipe şi cele ale arbitrilor, dar şi fiecare jucător de pe teren cu numele şi numărul.  
 
Tehnologia Matrics a fost folosită de FIFA la toate Cupele Mondiale începând cu anul 2002.