Adolescenţii ce utlizează des smartphone-ul dorm mult mai puţin. Fenomenul poate provoca apariţia sentimentelor depresive

12 06. 2018, 09:06

O nouă cercetare prezintă o legătură tot mai clară între tehnologie şi depresie. Conform Gizmodo, specialiştii au descoperit că lipsa somnului provocată de utilizarea dispozitivelor ar putea sta la baza problemelor psihice. 

În cadrul studiului realizat de specialiştii din Universitatea Stony Brook au fost analizate datele furnizate de 3.000 de adolescenţi între anii 2014 şi 2017. Chestionarele cuprindeau întrebări cu privire la modul în care utilizau dispozitivele portabile: pentru a se uita la TV, pentru jocuri, pentru a trimite mesaje prietenilor sau pentru internet. De asemenea, au fost puse întrebări şi despre obiceiurile de odihnă şi prezenţa simptomelor asociate depresiei

În cadrul studiului, perioada petrecută în faţa ecranelor dispozitivelor a fost asociată cu insomnii sau lipsa calităţii somnului, acest lucru provocând sentimente mai accentuate asociate depresiei. 

Activitatea realizată pe dispozitiv influenţa modificările stării psihice. De pildă, cei ce comunicau cu prietenii resimţeau mai puţin sentimente depresive, decât cei ce se jucau. Studiile anterioare sugerau că există o legătură între timpul petrecut în faţa ecranului şi depresie, dar prin prisma izolării sociale. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

Suportul universal pentru smartphone: poate fi amplasat pe birou, maşină sau bicicletă
 
Pericolul pe care îl ascunde utilizarea excesivă a smartphone-ului. Avertismentul psihologilor cu privire la acest comportament
 
Xiaomi împlineşte 8 ani şi aniversrează prin lansarea smartphone-ului Xiaomi Mi 8
 
Pe internet au ajuns detalii neoficiale despre HTC U12+, viitorul smartphone de ultimă generaţie