Compania Apple va permite utilizatorilor să-şi restricţioneze timpul pe care îl petrec pe dispozitive
iOS12 va fi disponibil iniţial în varianta beta de la sfârşitul lunii iunie, iar până în septembrie va fi disponibil pentru toţi utilizatorii. Conform Futurism, după descărcarea ultimelor actualizări, utilizatorii vor avea acces la o nouă funcţie denumită Screen Time, ce conţine diferite secţiuni realizate pentru o mai bună înţelegere a modului în care este utilizat dispozitivul.
În cadrul unui raport vor fi incluse detalii despre activitatea utilizatorului pe perioade cuprinse între o zi şi o săptămână, precum:
- Timpul petrecut în fiecare aplicaţie;
- Perioada de timp petrecută într-un anumit grup de aplicaţii (aplicaţii de reţele sociale, de exemplu);
- Numărul de notificări primite;
- De câte ori este utilizat dispozitivul.
Secţiunea App Limits permite utilizatorilor să seteze un anumit interval de timp pe care ei îşi doresc să-l petreacă în cadrul fiecărei aplicaţii. În momentul în care utilizatorul se apropie de termenul limită al utilizării aplicaţei, vor fi transmise notificări. Desigur, această perioadă de timp poate fi cu uşurinţă crescută, aşadar va fi nevoie şi de puţină ambiţie.
Credit: Apple
Secţiunea Downtime va permite utilizatorilor să seteze o perioadă specifică în care nu-şi pot utiliza dispozitivul, atunci când ar trebui să dormă, de exemplu. În această perioadă, utilizatorii nu vor putea primi notificări şi nu vor putea utiliza nicio aplicaţie până când nu activează butonul Always Allowed. De asemenea, iOS12 mai permite utilizatorilor să grupeze toate notificările de la o aplicaţie într-o singură notificare.
Aşadar, de ce doreşte Apple ca utilizatorii săi să folosească mai rar dispozitivele?
Totul pare să facă parte dintr-o mişcare ce se adresează problemei dependenţei de dispozitive, ce vizează în special copiii şi adolescenţii. Recent, şi Google a lansat o iniţiativă prin care oamenii pot gestiona timpul petrecut pe dispozitive, iar membrii Facebook au declarat că studiază această problemă.
Vă recomanbdăm să citiţi şi următoarele articole: