Mai mulţi clienţi susţin că au fost electrocutaţi de gadget-urile companiei Fitbit

20 05. 2018, 16:00

Unul dintre clienţi, Chris Nelson, spune că după o lună de la achiziţia produsului Fitbit Charge 2, într-o seară în care urma să îşi pună fiica în vârstă de trei ani la culcare, brăţara l-a electrocutat, scrie Mediafax.

„A fost clar un şoc electric”, spune Nelson,

Fiica lui nu a fost rănită însă Chris spune că şocul i-a produs o rană pe încheietură şi i-a amorţit mâna pentru o scurtă perioadă de timp.

„Din ce îmi pot da seama, am fost electrocutat de conectorul de pe încheietura mea”, spune el.

O altă clientă, Lauren Reiss spune că două modele diferite de Fitbit au electrocutat-o.

„Am simţit şocul în toată mâna. A fost de intensitate mare”, spune ea pentru CBS. „Când m-am uitat la mâna am observat că sunt rănită. Este un pericol care trebuie adresat”.

Fitbit spune că ia toate măsurile de siguranţă în modelele pe care le produce pentru a preveni contactul curentului electric cu pielea utilizatorilor.

În fiecare raport pe care Fitbit l-a investigat, device-urile şi bateriile s-au dovedit a fi intacte şi funcţionale, neexistând semne de supraîncălzire, nereguli de voltaj sau defecţiuni.

Compania a sugerat că şocul ar fi putut fi cauzat de electricitatea statică a pesoanelor.

„Dacă ai avea un stimulator cardiac, sau dacă ai conduce o maşină în timp ce ţi se întâmplă acest lucru, daunele ar putea fi foarte serioase”, spune avocatul Steven Talley.

Chris Nelson a primit un alt model de la Fitbit şi spune că nu a fost electrocutat de când îl foloseşte pe acesta.