Galaxy A6 se laudă cu un display de 5,6” cu rezoluţie HD+ (1.480 x 720 pixeli), realizat folosind tehnologia Super AMOLED. Acesta vine astfel cu un raport de aspect 18,5:9 şi are margini subţiri în jurul acestuia, fiind încadrat în seria „Infinty Display”, alături de Seriile S8, S9 şi A8. Procesorul Exynos octa core la 1,6 GHz va sta la baza configuraţiei hardware, alături de 3 GB memorie RAM, 32 GB spaţiu de stocare şi a două camere de 16 megapixeli, una frontală şi una principală, pe spate. Cu un acumulator de 3.000 mAh, acesta ar putea fi unul dintre dispozitivele cu autonomie mai mare de pe piaţă.
Varianta Galaxy A6+ integrează un display de 6” cu rezoluţie Full HD+ (2.220 x 1.080 pixeli), fiind mai apropiat în termeni de performanţă de modelul Galaxy A8, lansat la sfârşitul anului trecut. Acesta vine cu un procesor tactat la 1,8 GHz, tot octa-core, şi configuraţii cu 3 GB RAM şi 32 GB stocare, sau 4 GB AM şi 64 GB stocare. Pe spate există un sistem dual-camera cu un senzor de 16 megapixeli şi unul de 5 pentru efectul Live Focus (bokeh), în timp ce camera frontală beneficiază de un senzor de 24 megapixeli. Cu un acumulator de 3.500 mAh, şi acesta ar trebui să ofere autonomie crescută.