O companie americană este acuzată că ar vinde „urmăritori” pe reţelele de socializare
„Conform legii din New York, impersonarea şi decepţia sunt ilegale”, a declarat procurorul Eric Schneiderman.
Compania, denumită Devumi, este acuzată că ar fi copiat pozele şi detaliile unor utilizatori de reţele sociale, cu scopul de a crea conturi fals pe care le-ar fi vândut ulterior unor actori, antreprenori şi politicieni, care voiau un număr mai mare de „urmăritori” (followers), informează Mediafax.
Cu cât mai mare este numărul de urmăritori al unui utilizator pe o reţea de socializare, cu atât mai multă influenţă are persoana în cauză, asupra opiniei publice.
Eric Schneiderman s-a declarat îngrijorat de faptul că astfel de operaţiuni ar putea submina democraţia.
Pe site, Devumi oferă clienţilor oportunitatea de a comandat până la 250.000 de urmăritori pe Twitter, cu preţuri începând de la 12 dolari (44,92 de lei). Pe lângă asta, clienţii mai pot cumpăra şi „aprecieri”, sau redistribuirea posturilor.
Alte platforme pe care Devumi ar vinde conturi false de urmăritori sunt Pinterest, LinkedIn, Soundcloud şi YouTube.
„Devumi a ajutat cel puţin 200.000 de afaceri, celebrităţi, muzicieni, vloggeri şi alţi utilizatori să obţină un impact mai mare asupra audienţei”, arată un mesaj postat pe website-ul companiei, conform BBC.
Deşi compania este înregistrată cu o adresă din New York, cotidianul The New York Times a relatat că aceasta ar fi localizată în Florida, având angajaţi inclusiv din Philippine.
Rapoartele arată că Devumi prezintă un stoc de cel puţin 3,5 milioane de conturi, multe dintre ele fiind vândute în mod frecvent.