Evenimentul îşi propune să aducă laolaltă comunitatea de gaming, producători renumiţi de dispozitive destinate gamingului şi jocurile momentului. De asemenea, „Bucharest Gaming Week” înseamnă o multitudine de activităţi printre care întâlniri cu cei mai populari streameri şi vloggeri din România, experienţe inedite în Virtual Reality (VR) şi mobile games, competiţii ale partenerilor care scriu istoria gaming-ului şi multe altele, scrie Mediafax.
Programul evenimentelor conexe Bucharest Gaming Week:
Istoria Gamingului Românesc, 23 ianuarie: Eveniment care celebrează reuşitele studiorilor de gaming româneşti, din ultimele decenii. În cadrul sediului ARCUB (Str. Lipscani 84 – 90) va fi expus un timeline al unelor din cele mai importante jocurilor realizate în România, de la Felix Şah, produs de ITC România în 1976 până la titluri celebre dezvoltate la noi în ţară, precum Assassin’s Creed 2 sau FIFA 2017.
Concept Art Expo, 24 ianuarie: Expoziţia din cadrul Bucharest Gaming Week evidenţiază talentul artiştilor care lucrează în studiourile de gaming româneşti. Vizitatorii vor putea admira artă din jocurile Tap Busters, Modern Combat 5, Black The Fall, Rift, Rumble, Link Twin sau Interrogation. Vernisajul expoziţiei are loc miercuri, 24 ianuarie, de la ora 19.00 la Apollo 111.
Gateway VR Open Day, 24 ianuarie: Pasionaţii de gaming şi tehnologie vor putea experimenta universul realităţii virtuale prin jocuri precum The Unspoken, Elven Assassin şi Space Pirate Trainer. Sala celor de la Gateway VR se află în incinta clubului Fabrica (str. 11 iunie, nr. 50). Intrarea va fi gratuită pe durata întregii zile.
Workshop la studioul Amber, 26 ianuarie: Elevii Colegiului Naţional Gheorghe Lazăr vor lua parte la un workshop de game design în cadrul studioului românesc Amber. Elevii vor învăţa conceptele de bază ale dezvoltării unui joc video şi vor contribui la naşterea unui joc printr-o sesiune de brainstorming, condusă de seniorii studioului.
Bucharest Global Game Jam 2018, 26 – 28 ianuarie: Eveniment de tip hackathon şi cel mai mare game jam din lume provoacă pasionaţii de gaming să dezvolte un joc în 48 de ore. Evenimentul are loc timp de trei zile la ARCUB şi pornind de la o temă centrală, participanţii vor lucra concomitent cu dezvoltatori din întreaga lume. Înscrierile se pot face accesând site-ul Bucharest Global Game Jam şi pot participa toţi cei care au peste 18 ani.
Bucharest Gaming Week – Evenimentul central, 27 – 28 ianuarie, Romexpo, Pavilion C4 şi C5: Un weekend plin de spectacole, activităţi şi turnee eSports pentru comunitatea de gaming din România.