Şaptezeci şi cinci de publicaţii iau atitudine împotriva fenomenului ”ştirilor false”
Proiectul Trust a fost implementat în 75 de publicaţii care au fost de acord să aplice opt indicatori de bază care să arate etica organizaţiei în urma unui interviu acordat de o persoană publică despre îngrijorările provocate de fenomenul „ştiri false”. Principiile includ menţionarea sursei de finanţare a publicaţiei, modalitatea aplicată pentru a corecta o ştire şi încadrarea unui articol în categoria ştiri, opinii sau conţinut sponsorizat, potrivit Mediafax.
Google, Facebook, Bing şi Twitter vor folosi de acum indicatori de încredere pentru a indica jurnalismul de calitate. Câteva organizaţii vor alege să pună un astfel de indicator pe site-ul oficial pentru a demonstra că fac parte din proiect.
Sally Lehrman, un jurnalist care conduce proiectul din Centrul Markkula pentru Etică Aplicată, din cadrul Universităţii Santa Clara, a declarat că acesta a început înainte ca ştirile false să o problemă prezentă în alegerile prezidenţiale din SUA, 2016. Proiectul a fost lansat în 2014 şi îşi propunea să utilizeze algoritmi care să ajute promovarea jurnalismului de calitate.
„Este pentru prima oară când vedem că agenţiile de ştiri lucrează împreună pentru a rezolva criza încrederii în media. Pentru mine, ca jurnalist, acest lucru este vital datorită rolului pe care îl joacă jurnaliştii în viaţa noastră, de la deciziile de pe care le luăm, până la înţelegerea funcţionării unui guvern”, a declarat Sally Lehrman.
Standardele includ detalierea metodelor unui reporter de a reda ştirile şi motivul pentru care acesta a ales să facă o ştire. Agenţiile trebuie să încurajeze publicul să ofere feedback şi contribuie în procesul de relatare.
Proiectul a fost finanţat de Google, fondul filantropic al companiei Craiglist, fondul John S. şi James L. Knight, fondul Democraţiei şi fondul Markkula. Alte publicaţii care fac parte din iniţiativă sunt agenţia de presă germană DPA, La Repubblica şi La Stampa din Italia şi The Globe and Mail din Canada.