Un prototip al IBM atinge un nou punct de cotitură în crearea calculatorului cuantic

14 11. 2017, 19:00

50 este numărul necesar de qubiţi pentru a atinge un nou nivel: demonstrarea că aceste computere cuantice pot realiza sarcini specifice care sunt dincolo de capacităţile computerelor tradiţionale, scrie Science News.

Spre deosebire de biţii standard, care reprezintă 0 sau 1, qubiţii pot forma o combinaţie din cele două, utilizând ceea ce se numeşte superpoziţie cuantică. Această proprietate permite computerelor cuantice să realizeze anumite calcule mai rapid. Există însă un impediment. Qubiţii sunt mai fragili decât biţii normali, deci adunarea mai multora se face cu dificultate. În trecut, un procesor IBM putea avea doar 17 qubiţi.

În prezent, multe companii şi instituţii se află în cursa comercializării computerelor cuantice, făcându-le disponibile pentru procese de calcul altfel imposibile, precum proiectarea noilor materiale sau grăbirea căutării pentru noi medicamente. De asemenea, IBM a anunţat că va comercializa la sfârşitul anului 2017 un procesor de 20 de qubiţi.

În acelaşi timp, Google are în plan compercializarea acestor computere, testând un prototip de 22 de qubiţi.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Primul computer cuantic a fost achiziţionat cu 10 milioane de dolari!

Savanţii au dezvăluit planul perfect pentru construirea unui computer cuantic: ”Este Sfântul Graal al ştiinţei”. Va da răspunsul la cele mai mari întrebări ale lumii

O inovaţie fără precedent ce va revoluţiona lumea computerelor va fi dezvăluită în această săptămână

Un cercetător de la Harvard a surprins comunitatea ştiinţifică cu un dispozitiv revoluţionar care a detronat ”vedeta” Google chiar înainte de lansare